Vila din Pipera a milionarului Eduard Uzunov a fost luata cu asalt, ieri, de fosta sotie a acestuia si o armata de jandarmi si agenti de paza. Iritata de faptul ca milionarul nu o lasa sa intre in imobil, Cristina Duma a insfacat o statueta din marmura si a facut praf geamurile, cerand unui argat sa sparga usile cu o tesla si un ciocan. In tot acest timp, un jandarm filma, amuzat, intregul circ.
Un nou episod din razboiul dintre milionarul Eduard Uzunov si fosta sa nevasta, Cristina Duma, s-a consumat ieri in Pipera, paparazzii CANCAN reusind sa surprinda momente incredibile. De cealalta parte, Ion Dascalu, avocatul lui Uzunov, a declarat ca incercarea de patrundere in locuinta este abuziva si ca decizia de executare a hotararii judecatoresti a fost contestata, iar executorul recuzat, motiv pentru care milionarul nu va accepta straini in casa sa. Vizibil iritata, Cristina Duma a insfacat o statueta din marmura aflata in apropierea aleii si a inceput sa dea cu ea in geamuri, facandu-le tandari. In spatele lor se aflau, insa, niste dulapuri imense, iar ea n-a reusit sa intre. Astfel, a cerut lacatusului sa scoata o usa din balamale, folosind o tesla si o ranga. La un moment dat, jandarmii plictisiti s-au transformat ad-hoc in paparazzi de ocazie si au inceput sa filmeze, pe furis, spectacolul inedit. Intregul circ a durat ore in sir, pana noaptea tarziu, iar pana la inchiderea editiei Cristina Duma nu reusise sa patrunda in locuinta fostului sot, supranumit Regele imobiliarelor.